RSS

Clape împânzite

17 Mai

Cu textul următor am participat la un concurs, în urmă cu vreo 3 ani, cerința referindu-se la un  text de dragoste! Din cauza sesiunii, am trimis textul în ultima zi, un text de care nu eram foarte mulțumită, nici acum nu sunt, dar… exersând evoluăm. Totuși, m-am gândit că n-ar fi rău să-l scot la iveală, având în vedere că nu l-a citit nimeni, în afara unui juriu, care oricum nu mai reține nici măcar un rând din cele citite. Prin urmare, iată-l, așa, plin de praful depus de-a lungul timpului…

 

Un El și o Ea! Trăiau aceeași poveste. Împreună formau aceeaşi filă a propriului lor roman. Timpul încremenea în clipele în care privirile lor expresive se regăseau, această secvenţă devenind doar o pată în gânduri! În timpul plimbărilor, fluturii pictau universul cu aripile lor serafice. Acum, acestea sunt mutilate de indiferenţă, uscate şi ciopârţite, ca o cârpă sfâşâiată. Acum, există doar ceaţa infinită care încătuşează dorinţele, plafonează tandreţea şi suprimă iubirea. Acum, noaptea este împăienjenită de atâta tăcere, de timpul care se adânceşte în lipsa unor răspunsuri, de gânduri asfixiante…

Amorţită sau… uşor pierdută. Aceeaşi senzaţie, în fiecare dimineaţă. Incertitudine. Aceleaşi gânduri care la sfârşitul zilei rămân doar niște frânturi alambicate ale unui joc cu o miză indescifrabilă. Umbrele din cameră sunt la fel de duale şi de imprecise. Aceleaşi personaje, acelaşi rol care nu poate fi definit… o poveste frumoasă şi restul tăcere. Doar şoapte. Şoapte care nu vor fi auzite şi nici înțelese. Rămân doar atât… multe întrebări, scenarii, imagini şi amintiri. Rămân acolo, în ea. Măcar dacă el ar înţelege, însă nu înţelege nimic. Oare gândurile lui sunt limpezi? Somnul gol? Mintea îngheţată? Oare el nu priveşte în urmă? Oare el nu se simte singur şi pierdut într-un decor prăfuit, ameţit de naftalină? Probabil că nu! A ales să înnegrească orice amintire cu grafitul cel mai ascuţit, colţuros!

Se dă jos din pat şi se îndreaptă către fereastră. Aprinde o ţigară şi urmăreşte fumul care se pierde în neant. De ce totul se pierde? Fumul, iubirea lor! Răcoarea îi parfumează genele şi-i catifelează pielea. Privirea i se fixează pe o grămăjoară de pe pervaz; este un fluture mic, cu aripile frânte şi fumurii. Cât de mult îi înţelege suferinţa. Ea se simte la fel de prăbuşită, la fel de mică şi de incompletă, iar el este singurul care ar putea s-o recompună, să-i lipească aripile.  Fumează şi nu-şi dă seama că mucul de ţigară se împrăştie pe podea. O ploaie de licurici. Nu-i pasă. Se plimbă prin cameră. Delirul gândurilor o agită. Mai trage un fum. Zăreşte o foarfecă, o ia şi se întinde pe podea. Scrijeleşte numele lui în lemnul fad. Măcar acolo să rămână tatuat un colţ din el… Ar vrea să dispară, să-și însceneze un final și să devină fum. Atunci s-ar pierde… ar fi liberă. Oare asta înseamnă să fii liber?

Pianul… singura alinare care i-a mai rămas… Degetele-i lungi, mângâie clapele care vor răsuna şi vor remonta povestea lor de odinioară. Ea îi cânta în fiecare zi. El o privea şi o iubea mai intens. Îi urmărea fiecare emoţie, trăire. La final, se ducea la ea, o strângea în braţe, se juca cu degetele în părul ei şi o săruta. Neîncetat. Fondul muzical era mereu prezent. Ea continuă să cânte în fiecare zi, deşi el nu mai e în dreapta ei s-o privească zâmbind. Notele muzicale, pe clapele pianului, alternau obsesiv pe portativul timpului în care îşi creionau iubirea. Acum, notele au început să ardă, iar cenușa s-a așternut peste clape… doar vibraţiile pianului n-au încetat să simtă, ce-a fost odată… între ei…

Fiecare gând, sentiment era transpus în linia melodică, în acordurile cântate, iar el înţelegea chiar şi ce era dificil de înţeles. Oare de ce acum nu mai înţelege? De ce s-a îndepărtat? De ce şi-a acoperit ochii să n-o mai vadă? De ce a fugit atât de departe să n-o mai audă cântând? Paşii lui au fost atât de hotărâţi! De ce a luat foarfeca şi a decupat fiecare personaj în parte? Un zgomot dureros, metalic… ascuțit! De ce s-a ascuns? A părăsit scena înainte de actul final. A tras cortina, transformând replicile finale în niște sunete surde. Frânturi din amintirile lor, joacă în continuare un rol primordial pentru ea, cuvintele murmurate, odinioară, le aude şi acum. Întregul scenariul este rejucat la nesfârşit în mintea ei. E extenuant. Interiorul ei se atrofiază…

Cântă multe ore şi încearcă, astfel, să înţeleagă. Să poată trece mai departe. Să urmeze alt drum, alt vis. Unele acorduri sunt accentuate, gândurile ei se zbat, se întrepătrund cu notele si creează un dans poetic şi halucinant. Cântă frenetic, melodia se nuanţează, dar atitudinea lui rămâne absurdă!

Iubirea lor era absolută. Sentimentele de dragoste, incontestabile. Trăirile – imperceptibil de adevărate. Atunci de ce? Iubirea era sublimă, iar lirismul ei copleşitor. Sărutul nopţii era învăluit într-un parfum al întregii zile petrecute în doi. Zâmbetul lor trăda doar fericire, ochii lor cântau versurile iubirii, iar trupul se cutremura la auzul vocii celuilalt. Dansau… până când privirile lor se adânceau, unul în celălalt…

…însă el a fugit de toate acestea. A aşternut o pânză între ei; atât de mată.  Însă pânza poate fi unduită… el poate să facă asta; să deplaseze limitele pentru a da sens unui nou început. Să îmbrace clapele pianului cu această pânză insipidă, să creeze împreună melodia perfectă a existenţei lor; un poem armonios în care el şi ea să devină un singur vers, o singură gamă!

În cele din urmă, întrebările ei fără răspuns se prăbuşesc… Emoţiile şi furia neputinţei se înnoadă şi se materializează într-un ultim act cântat, istovit, altădată imperturbabil. După ce atinge ultimele clape, se ridică brusc. Rochia albastră, care îmbracă trupul tremurând, va fi martora unui drum plin de îndoieli! Pleacă! Străbate câteva străzi, urcă până la etajul IV şi bate la uşă. El deschide, iar timpul rămâne suspendat… Pânza trosneşte…

Sursa foto

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 17 Mai 2012 în Thoughts

 

Etichete: , , , ,

Dacă ai ceva de adăugat...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
Life is Good

Să iubești, ca-ntr-o altă dimensiune a iubirii; veșnic însetat și doritor de linii... curbe, așezate liric... pe un sân sau pe o pleoapă...

Andrei Lasc

Om între oameni.

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.