RSS

Arhivele lunare: Iunie 2012

La fille sur le pont

– 1999 –

Regizor: Patrice Leconte

Personaje principale: Adèle (Vanessa Paradis), Gabor (Daniel Auteuil)

Gen: Dragoste, Comedie, Dramă

Nota IMDB: 7.5/10 (7.110 voturi)

La fille sur le pont este un film francez care reușește, fără strop de culoare și scene de sex, să redea povestea a două suflete, care, parcă, în sfârșit se regăsesc, care sunt atât de incomplete atunci când se separă, atât de rătăcite și disfuncționale!

În ceea ce privește culorile, de fapt, lipsa lor, doar după câteva minute bune am realizat că urmăresc un film alb-negru, atât de acaparată am fost de secvența de început în care am văzut-o pe Vanessa Paradis, înterpreta rolului principal feminin, tapetându-și viața, într-o modalitate sinceră, senină și surprinzător de comică, pe alocuri, ca într-un fel de stand-up comedy, cu un public cuminte și tăcut. Tânăra de aproape 22 de ani, Adèle, povestește despre viața ei, despre relațiile fugitive care au început în fiecare context în care a fost surprinsă, despre capacitatea ei de a atrage toate murdăriile, care nu reprezintă altceva decât ghinion și nefericire. Deci da, ea este Adèle!

Cât despre subiectul propriu-zis al filmului, acesta nu este unul extrem de complicat, din contră, accentul căzând pe relația celor două personaje și chimia puternică dintre acestea, capabilă să înlocuiască sărutul și totodată, contopirea carnală.

Paris. Noapte. Un pod. Gânduri, îndoieli și Adèle pe marginea podului… Înainte de a se arunca în apa care, aparent, o va elibera de tot ceea ce s-a lipit în mod nefast de ea, apare Gabor, un aruncător de cuțite. După un schimb de replici care te fixează și pe tine în cadrul parizian care reține, de-a lungul timpului, fiecare început de poveste, sfârșit crunt, dialog ori monolog disperat, acesta o convinge pe Adèle să-i devină asistentă, simțind că ea este cea de care el  are nevoie, ținta perfectă! Astfel începe simfonia…

Reprezentațiile din timpul spectacolelor celor doi, stând față în față, la o distanță care nu poate minimaliza tensiunea sexuală care plutește între cel care aruncă, cuțit după cuțit, hotărât, agresiv, și cearșaful care îl împiedică să vizualizeze trupul care se zbate, ușor, la fiecare lovitură a cuțitului… lângă un umăr, un sân, o coapsă! Un altfel de erotism… Odată cu această penetrare de cuțite, vocea Marianneei Faithfull se alătură respirației sacadate a lui Adèle, într-o piesă superbă, Who Will Take My Dreams Away, piesă pe care am și căutat-o imediat ce am vizionat trailer-ul și pe care am tot ascultat-o… și am tot simțit-o… atunci, mai târziu, ziua următoare…

Aceste secvențe de care au atâta nevoie, atât Gabor, cât și Adèle, susțin întregul film… această dorință de celălalt… ei demonstrează că poate fi potolită într-un mod inocent, dar erotic în același timp, urmărind unduirea unui corp senzual care este atât de liber, scăldat în particulele de lumină care se joacă cu zâmbetul și privirea în care se citește plăcerea acestui act. Toate acestea în timp ce el, hipnotizat de această tinerețe și frumusețe, urmărește, cu fiecare aruncătură de cuțit, transformarea unei nimfe. Cine are nevoie de mai mult? Ei, cu siguranță… nu! Despre asta e vorba în La fille sur le pont… despre o altfel de lume, o altă latură a sentimentelor, a sexualității care vibrează diferit, în fiecare dintre noi…

Who will take your dreams away

Takes your soul another day…

Anunțuri
 
4 comentarii

Scris de pe 23 Iunie 2012 în Movies

 

Etichete: , , ,

Monday is The Day… My Day!

Exact, că doar trebuie să existe și persoane care să aștepte cu nerăbdare această zi, ziua de luni, ziua în care aproape toți omuleții se trezesc mai greu, asta după ce sunetul alarmei devine cel mai agasant sunet cu putință, în care până și cafeaua are un gust al unei zile din start condamnată unui început greoi, în care lumea se tărâște la muncă sau la primul curs, unul amorțit, se înțelege!

În ceea ce mă privește, motivele pentru care ador zilele de luni, poate nu o să reprezinte și pentru ceilalți motive demne de luat în seamă, darămite să determine pe cineva să abordeze o altă atitudine, în așteptarea zilei de luni, care oricum, fie vorba între noi, tot va veni, pe cuvânt! Adică, chiar nu o putem șterge din calendare, poate doar să o mâzgălim și să râdem de ea, ceea ce ar fi destul de stupid și infantil în același timp, iar noi putem mult mai mult decât atât!

Dacă e să analizez situația, nici absurdă nu sunt; poate unii chiar au un job în care n factori transformă orice zi într-un coșmar, iar o primă astfel de zi, atârnă greu de pleoapele deja mult prea încercate. Uneori, poate și week-end-ul a fost unul la fel de aglomerat și nici măcar nu ai apucat să te odihnești cum trebuie și, incredibil, deja începe o altă săptămână, la fel de lungă, poate chiar mai grea și cu o interacțiune constantă cu oameni mult mai sâcâitori decât în precedenta, nimic nu e exclus! Mai pot fi înțelegătoare și în alte situații, nu vă faceți griji!

Dar să revenim la mine! Îmi plac zilele de luni, în primul rând, pentru că e un început și orice început e învăluit de acel entuziasm și optimism, cum că, putem face lucrurile altfel, putem să demarăm noi acțiuni, putem, fără doar și poate, să continuăm să lucrăm la progresul nostru, în carieră, de exemplu. Sunt încântată că totul e în mișcare, fiecare are treabă, face ceva, întreg orașul zumzăie, după două zile mai mult sau mai puțin tăcute, șterse, asta ziua, căci la nopțile pierdute nu mă încumet să mă gândesc! Știu că avem nevoie și de liniște, odihnă, dar când scăpăm de sedentarism, parcă privim viața cu alți ochi!

Alt motiv pentru care aștept ziua de luni este acela că unele lucruri nu e indicat să le faci duminica, așa că lăsăm croșetatul deoparte și ne odihnim mâinile și ochii. Am pățit și ca sâmbăta să vreau neapărat, dar musai atunci, în week-end, să împrumut o carte de la bibliotecă și evident că trebuie să aștept până luni… din nou…

Ideea este că, lunea mă trezesc cu o atitudine extrem de faină, zâmbesc, iar pentru mine, atunci când beau, cafeaua are cu siguranță un gust mult mai bun în aceste zile, iar muzica de luni este mai antrenantă decât în oricare altă zi a săptămânii! Pe de altă parte, chiar dacă uneori ne mai ascundem sub plapumă și ne începem prima zi a săptămânii bombănind și bosumflându-ne, până la urmă e tot în interesul nostru s-o începem cu gânduri bune, s-o transformăm într-o zi care să ne placă, s-o îmbrățișăm pur și simplu, cu cel mai mare drag! Bine, ultima parte nu e chiar obligatorie, cel puțin nu pentru început! Sunt conștientă că orice proces necesită timp!

Totuși, hai să zâmbim mai mult la început de săptămână și să credem cu tărie că în această zi ni se pot întâmpla lucruri frumoase, putem revedea persoanele cu care împărțim orele și întâmplările unei zile care, este drept, face parte din cotidian, dar în același timp, poate fi mereu, o altă și o altă zi…

În altă ordine de idei, prefer să fac parte din baloanele colorate care zboară neîncetat, care nu fac prea multe pauze, ci își continuă drumul…

Sursa foto

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 11 Iunie 2012 în Thoughts

 

Etichete: , , ,

A Dangerous Method

 – 2011 –

Regizor: David Cronenberg

Personaje principale: Carl Gustav Jung (Michael Fassbender), Sabina Spielrein (Keira Knightley), Sigmund Freud (Viggo Mortensen), Otto Gross (Vincent Cassel)

Gen: Biografie, Dramă

Notă IMDB: 6.6/10 (27.743 voturi)

 

Se întâmplă uneori, probabil, să-ți dorești să fi făcut parte din alt timp, să fi fost acolo, unde s-au petrecut lucruri importante, unde s-au născut curente de gândire, care potențate la maximum, au puterea de a înalța, tot ceea ce se poate, ca virtute și atitudine, din omul predispus să creeze, să atingă trepte spirituale absolute, să evolueze dintr-un plan în altul, menținându-și aceleași credințe, valori și repere. Tocmai din acest motiv, am așteptat cu nerăbdare, timp de câteva luni, să apară A Dangerous Method. Subiectul pare mai mult decât intrigant, nici nu are cum să fie altfel, atunci când apar în ecuație Sigmund Freud și Carl Gustav Jung, implicit metoda psihanalizei. Totuși, parcă n-a fost exact ceea ce trebuia să fie, dar asta nu înseamnă că mi-a displăcut filmul, ba din contră!

Acțiunea este plasată în anul 1904, atunci când schizofrenica Sabina Spielrein este internată la clinica din Elveția, Zürich sub grija doctorului Jung. Primele imagini cu momentele de isterie ale tinerei, urmate de prima întrevedere cu psihiatrul Jung, unde aceasta are un episod psihotic, m-au determinat, ca pentru câteva secunde, să mă gândesc să renunț la  vizionare și să-l reiau, poate altădată, dar nu am făcut-o!

Revenind la film, Jung se hotărăște să aplice, pentru prima dată, ideea terapeutică propusă de Freud, psihanaliza, în ședințele de terapie cu Sabina. În urma acestor discuții, în care doctorul se află în spatele acesteia, în ideea de a nu fi văzut în timpul ședințelor, pacienta relatează faptul că stările de umilință pe care le trăiește și la care a fost martoră în trecut, i-au provocat dezgust, dar în același timp și excitare, mărturisind că i-a plăcut și a fost excitată atunci când tatăl ei a bătut-o pentru prima dată, la vârsta de doar 4 ani! Cu timpul, cu ajutorul acestei terapii, starea Sabinei se ameliorează, ajungând chiar să-l asiste pe Jung la studiul științific de care se ocupă, având în vedere că aceasta își dorește să studieze medicina și să ajungă la rândul ei, psihiatru!

După 2 ani, are loc și întâlnirea dintre Jung și Freud, discipol și mentor – întrunire intelectuală care durează în jur de 13 ore. Mai urmează și alte întâlniri, vise relatate și descifrate. De asemenea, am urmărit cu mare interes corespondența acestora, secvențele respective reprezentând o incursiune într-un început de secol. Un secol care definește o lume, în care cuvintele așternute pe un pergament solemn se impregnează, până la destinație, într-un curs ireversibil al istoriei.

Între timp, Jung primește la clinica sa un alt pacient, trimis de Freud, pe doctorul Otto Gross, un geniu, dar haotic în același timp, un alt personaj capabil să aducă contribuții importante domeniului în care activează atât Freud, cât și Jung. Discuțiile dintre Jung și Otto, respectiv analiza pe care mai degrabă pacientul o face celui care ar trebui să-l tempereze, îl determină pe Jung să reflecteze asupra reprimărilor sexuale pe care și le-a impus, în ceea ce o privește pe Sabina, implicit asupra monogamiei. Acesta cedează, deși este căsătorit, mai ales că pacienta lui se și gândește intens la sexualitatea ei, conștientizând că boala de care suferă este de natură sexuală, aceste porniri întărind ideea obsesivă pe care o promovează Freud, cu privire la faptul că toate nevrozele se manifestă, în mod exclusiv, din motive și trăiri sexuale.

În cele din urmă, relațiile dintre aceste trei mari personalități trec prin diferite etape și ajung la o anumită finalitate, dar nu înainte de a contribui, fiecare dintre ele, la progresul psihanalizei. Prin urmare, merită văzut acest film, pe lângă subiectul pe care îl tratează, fiind și unul dintre filmele care oferă perspective vizuale poetice, cu imagini și costume care te absorb într-un trecut deja încheiat. Nu pot să nu-mi îndrept atenția către domnișoara Spielrein,și să remarc și de această dată, prestația lui Keira Knightley, într-un rol în care isteria se zbate să stăpânească atât mintea, cât și trupul, vulnerabil și predispus deformării.

Cât despre mențiunea mea de la început, mi-aș fi dorit să văd mai mult, aș fi vrut mai multe scene cu discuțiile contradictorii dintre Jung și Freud, mai multă profunzime și un Freud mai prezent, fără nici un dubiu! Cert este că, un asemenea subiect împarte oamenii în două categorii; cei care acordă importanță intelectualității și sunt interesați să asimileze orice idee, menită să declanșeze mecanisme, care au puterea de a ne dezrobi de non-valorile care se lipesc de noi… și restul! Ideal ar fi, ca măcar cei din prima categorie să se mențină într-o autosusținere care le va garanta un mod de a gândi, care-i va ține departe de eșafodul pe care vor ajunge ceilalți, cei condamnți la o mediocritate angoasantă!

 
4 comentarii

Scris de pe 5 Iunie 2012 în Movies

 

Etichete: , , , , , ,

 
Life is Good

Să iubești, ca-ntr-o altă dimensiune a iubirii; veșnic însetat și doritor de linii... curbe, așezate liric... pe un sân sau pe o pleoapă...

Andrei Lasc

Om între oameni.

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.