RSS

Arhive pe categorii: Movies

La fille sur le pont

– 1999 –

Regizor: Patrice Leconte

Personaje principale: Adèle (Vanessa Paradis), Gabor (Daniel Auteuil)

Gen: Dragoste, Comedie, Dramă

Nota IMDB: 7.5/10 (7.110 voturi)

La fille sur le pont este un film francez care reușește, fără strop de culoare și scene de sex, să redea povestea a două suflete, care, parcă, în sfârșit se regăsesc, care sunt atât de incomplete atunci când se separă, atât de rătăcite și disfuncționale!

În ceea ce privește culorile, de fapt, lipsa lor, doar după câteva minute bune am realizat că urmăresc un film alb-negru, atât de acaparată am fost de secvența de început în care am văzut-o pe Vanessa Paradis, înterpreta rolului principal feminin, tapetându-și viața, într-o modalitate sinceră, senină și surprinzător de comică, pe alocuri, ca într-un fel de stand-up comedy, cu un public cuminte și tăcut. Tânăra de aproape 22 de ani, Adèle, povestește despre viața ei, despre relațiile fugitive care au început în fiecare context în care a fost surprinsă, despre capacitatea ei de a atrage toate murdăriile, care nu reprezintă altceva decât ghinion și nefericire. Deci da, ea este Adèle!

Cât despre subiectul propriu-zis al filmului, acesta nu este unul extrem de complicat, din contră, accentul căzând pe relația celor două personaje și chimia puternică dintre acestea, capabilă să înlocuiască sărutul și totodată, contopirea carnală.

Paris. Noapte. Un pod. Gânduri, îndoieli și Adèle pe marginea podului… Înainte de a se arunca în apa care, aparent, o va elibera de tot ceea ce s-a lipit în mod nefast de ea, apare Gabor, un aruncător de cuțite. După un schimb de replici care te fixează și pe tine în cadrul parizian care reține, de-a lungul timpului, fiecare început de poveste, sfârșit crunt, dialog ori monolog disperat, acesta o convinge pe Adèle să-i devină asistentă, simțind că ea este cea de care el  are nevoie, ținta perfectă! Astfel începe simfonia…

Reprezentațiile din timpul spectacolelor celor doi, stând față în față, la o distanță care nu poate minimaliza tensiunea sexuală care plutește între cel care aruncă, cuțit după cuțit, hotărât, agresiv, și cearșaful care îl împiedică să vizualizeze trupul care se zbate, ușor, la fiecare lovitură a cuțitului… lângă un umăr, un sân, o coapsă! Un altfel de erotism… Odată cu această penetrare de cuțite, vocea Marianneei Faithfull se alătură respirației sacadate a lui Adèle, într-o piesă superbă, Who Will Take My Dreams Away, piesă pe care am și căutat-o imediat ce am vizionat trailer-ul și pe care am tot ascultat-o… și am tot simțit-o… atunci, mai târziu, ziua următoare…

Aceste secvențe de care au atâta nevoie, atât Gabor, cât și Adèle, susțin întregul film… această dorință de celălalt… ei demonstrează că poate fi potolită într-un mod inocent, dar erotic în același timp, urmărind unduirea unui corp senzual care este atât de liber, scăldat în particulele de lumină care se joacă cu zâmbetul și privirea în care se citește plăcerea acestui act. Toate acestea în timp ce el, hipnotizat de această tinerețe și frumusețe, urmărește, cu fiecare aruncătură de cuțit, transformarea unei nimfe. Cine are nevoie de mai mult? Ei, cu siguranță… nu! Despre asta e vorba în La fille sur le pont… despre o altfel de lume, o altă latură a sentimentelor, a sexualității care vibrează diferit, în fiecare dintre noi…

Who will take your dreams away

Takes your soul another day…

 
4 comentarii

Scris de pe 23 Iunie 2012 în Movies

 

Etichete: , , ,

A Dangerous Method

 – 2011 –

Regizor: David Cronenberg

Personaje principale: Carl Gustav Jung (Michael Fassbender), Sabina Spielrein (Keira Knightley), Sigmund Freud (Viggo Mortensen), Otto Gross (Vincent Cassel)

Gen: Biografie, Dramă

Notă IMDB: 6.6/10 (27.743 voturi)

 

Se întâmplă uneori, probabil, să-ți dorești să fi făcut parte din alt timp, să fi fost acolo, unde s-au petrecut lucruri importante, unde s-au născut curente de gândire, care potențate la maximum, au puterea de a înalța, tot ceea ce se poate, ca virtute și atitudine, din omul predispus să creeze, să atingă trepte spirituale absolute, să evolueze dintr-un plan în altul, menținându-și aceleași credințe, valori și repere. Tocmai din acest motiv, am așteptat cu nerăbdare, timp de câteva luni, să apară A Dangerous Method. Subiectul pare mai mult decât intrigant, nici nu are cum să fie altfel, atunci când apar în ecuație Sigmund Freud și Carl Gustav Jung, implicit metoda psihanalizei. Totuși, parcă n-a fost exact ceea ce trebuia să fie, dar asta nu înseamnă că mi-a displăcut filmul, ba din contră!

Acțiunea este plasată în anul 1904, atunci când schizofrenica Sabina Spielrein este internată la clinica din Elveția, Zürich sub grija doctorului Jung. Primele imagini cu momentele de isterie ale tinerei, urmate de prima întrevedere cu psihiatrul Jung, unde aceasta are un episod psihotic, m-au determinat, ca pentru câteva secunde, să mă gândesc să renunț la  vizionare și să-l reiau, poate altădată, dar nu am făcut-o!

Revenind la film, Jung se hotărăște să aplice, pentru prima dată, ideea terapeutică propusă de Freud, psihanaliza, în ședințele de terapie cu Sabina. În urma acestor discuții, în care doctorul se află în spatele acesteia, în ideea de a nu fi văzut în timpul ședințelor, pacienta relatează faptul că stările de umilință pe care le trăiește și la care a fost martoră în trecut, i-au provocat dezgust, dar în același timp și excitare, mărturisind că i-a plăcut și a fost excitată atunci când tatăl ei a bătut-o pentru prima dată, la vârsta de doar 4 ani! Cu timpul, cu ajutorul acestei terapii, starea Sabinei se ameliorează, ajungând chiar să-l asiste pe Jung la studiul științific de care se ocupă, având în vedere că aceasta își dorește să studieze medicina și să ajungă la rândul ei, psihiatru!

După 2 ani, are loc și întâlnirea dintre Jung și Freud, discipol și mentor – întrunire intelectuală care durează în jur de 13 ore. Mai urmează și alte întâlniri, vise relatate și descifrate. De asemenea, am urmărit cu mare interes corespondența acestora, secvențele respective reprezentând o incursiune într-un început de secol. Un secol care definește o lume, în care cuvintele așternute pe un pergament solemn se impregnează, până la destinație, într-un curs ireversibil al istoriei.

Între timp, Jung primește la clinica sa un alt pacient, trimis de Freud, pe doctorul Otto Gross, un geniu, dar haotic în același timp, un alt personaj capabil să aducă contribuții importante domeniului în care activează atât Freud, cât și Jung. Discuțiile dintre Jung și Otto, respectiv analiza pe care mai degrabă pacientul o face celui care ar trebui să-l tempereze, îl determină pe Jung să reflecteze asupra reprimărilor sexuale pe care și le-a impus, în ceea ce o privește pe Sabina, implicit asupra monogamiei. Acesta cedează, deși este căsătorit, mai ales că pacienta lui se și gândește intens la sexualitatea ei, conștientizând că boala de care suferă este de natură sexuală, aceste porniri întărind ideea obsesivă pe care o promovează Freud, cu privire la faptul că toate nevrozele se manifestă, în mod exclusiv, din motive și trăiri sexuale.

În cele din urmă, relațiile dintre aceste trei mari personalități trec prin diferite etape și ajung la o anumită finalitate, dar nu înainte de a contribui, fiecare dintre ele, la progresul psihanalizei. Prin urmare, merită văzut acest film, pe lângă subiectul pe care îl tratează, fiind și unul dintre filmele care oferă perspective vizuale poetice, cu imagini și costume care te absorb într-un trecut deja încheiat. Nu pot să nu-mi îndrept atenția către domnișoara Spielrein,și să remarc și de această dată, prestația lui Keira Knightley, într-un rol în care isteria se zbate să stăpânească atât mintea, cât și trupul, vulnerabil și predispus deformării.

Cât despre mențiunea mea de la început, mi-aș fi dorit să văd mai mult, aș fi vrut mai multe scene cu discuțiile contradictorii dintre Jung și Freud, mai multă profunzime și un Freud mai prezent, fără nici un dubiu! Cert este că, un asemenea subiect împarte oamenii în două categorii; cei care acordă importanță intelectualității și sunt interesați să asimileze orice idee, menită să declanșeze mecanisme, care au puterea de a ne dezrobi de non-valorile care se lipesc de noi… și restul! Ideal ar fi, ca măcar cei din prima categorie să se mențină într-o autosusținere care le va garanta un mod de a gândi, care-i va ține departe de eșafodul pe care vor ajunge ceilalți, cei condamnți la o mediocritate angoasantă!

 
4 comentarii

Scris de pe 5 Iunie 2012 în Movies

 

Etichete: , , , , , ,

Never Let Me Go

– 2010 –

Regizor: Mark Romanek

Personaje principale: Kathy (Carey Mulligan), Tommy (Andrew Garfield), Ruth (Keira Knightley)

Gen: Dramă

Notă IMDB: 7.2/10 (43.617 voturi)

My name is Kathy H. I’m 28 years old. I’ve been a carer for nine years. […] I suppose that’s why I now spend most of my time not looking forwards but looking back, to The Cottages and Hailsham, and what happened to us there…

Așa începe un film despre care e greu să scrii și asta din simplul motiv că e aproape imposibil să surprinzi starea tristă care îmbracă o poveste, în primul rând dramatică, poetică prin cadre și joc actoricesc impecabil și o muzică care completează suferința. Never let me go răscolește, trezind compasiunea pentru bietele creaturi, indignarea pentru o asemenea soartă și revolta care pornește din tot ceea ce definește caracterul etic uman.

Hailsham, un internat din Anglia anilor 1980 este un loc unde copiii cresc, știind de mici că sunt speciali, iar anumite momente din rutina lor zilnică sunt de-a dreptul bizare, precum și poveștile care circulă despre cei care aleg să încalce regulile. Ulterior, după ce una dintre noile învățătoare află ce se întâmplă, de fapt, cu acești elevi, decide să le dezvăluie acest lucru, deși pentru niște copii, un asemenea adevăr reprezintă o cruzime, care-i obligă să trăiască într-o condamnare lineară, pe alocuri întreruptă de trăiri…iubire, gelozie, furie și într-un final, acceptare! Pentru cei care încă nu ați vizionat filmul, dar doriți să faceți acest lucru, vă recomand să săriți peste următorul paragraf, asta în cazul în care știți că un spoiler vă poate împiedica să urmăriți, în general, filmele.

Acțiunea peliculei se întrerupe și reia povestea personajelor principale, Kathy, Ruth și Tommy, când aceștia împlinesc vârsta de 18 ani și sunt nevoiți să se mute într-un alt loc, unde vor sta, până când va sosi momentul în care vor începe să-și doneze câte un organ, rând pe rând…unii ajungând la a patra donare, alții sfârșindu-se mai devreme… Cât de cumplit poate fi acest scenariu, în care niște ființe sunt creeate, folosite pentru a servi unui scop, oricare ar fi acela, până la urmă! Ceea ce nici măcar pentru întreg colectivul de la Hailsham nu era, în totalitate, de prevăzut, s-a dovedit prin confirmarea faptului că, aceste creaturi, nu erau simple mașinării, ci aveau și un suflet care îi modela, dincolo de șabloanele după care au fost creeate, după niște gunoaie: drogați, prostituate, bețivani, cerșetori..poate chiar și pușcăriași!. Dintre cei trei, Kathy este singura care se califică în postura de a îngriji donatorii, în decursul acestui proces agonizant, și astfel este amânată, pentru o perioadă de timp, prima sa donare.

În ceea ce privește prestația actorilor, dar înainte de toate, distribuția rolurilor principale, mă bucur că am avut ocazia să-i văd în această formulă, considerând-o una de excepție. Ruth, interpretată de Keira Knightley, în egoismul ei, distruge, încă dinainte de a începe, povestea de dragoste dintre Kathy și Tommy. Dar ceea ce o definește cel mai mult, este chipul ei, pe care-l urmăresc și-i înțeleg chinurile și sfârșitul putred cu care trebuie să lupte! Jocul lui Andrew Garfield este de asemenea unul foarte bun, fiind naiv, transparent, creativ, dar și ușor dezechilibrat. Cât despre Carey Mulligan, aceasta este una dintre actrițele mele preferate, iar în rolul lui Kathy, demonstrează încă o dată, puterea ei de a trăi emoția și de a rămâne calmă, atunci când totul se prăbușește!

Lăsând la o parte latura SF a filmului, nu pot să nu remarc melancolia întregului fir epic și profunzimea care leagă destinul celor trei personaje, încă de când erau mici și până când se regăsesc, cu toții, în momentele cele mai dificile; cu Ruth suferind, abandonându-se pe sine, cu Tommy într-un moment de furie și disperare, și într-un final cu Kathy, meditând într-o suferință atât de tăcută, rămasă singură și așteptând…

 
8 comentarii

Scris de pe 13 Mai 2012 în Movies

 

Etichete: , , , ,

 
Life is Good

Să iubești, ca-ntr-o altă dimensiune a iubirii; veșnic însetat și doritor de linii... curbe, așezate liric... pe un sân sau pe o pleoapă...

Andrei Lasc

Om între oameni.

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.