RSS

Arhive pe etichete: psihic

A Dangerous Method

 – 2011 –

Regizor: David Cronenberg

Personaje principale: Carl Gustav Jung (Michael Fassbender), Sabina Spielrein (Keira Knightley), Sigmund Freud (Viggo Mortensen), Otto Gross (Vincent Cassel)

Gen: Biografie, Dramă

Notă IMDB: 6.6/10 (27.743 voturi)

 

Se întâmplă uneori, probabil, să-ți dorești să fi făcut parte din alt timp, să fi fost acolo, unde s-au petrecut lucruri importante, unde s-au născut curente de gândire, care potențate la maximum, au puterea de a înalța, tot ceea ce se poate, ca virtute și atitudine, din omul predispus să creeze, să atingă trepte spirituale absolute, să evolueze dintr-un plan în altul, menținându-și aceleași credințe, valori și repere. Tocmai din acest motiv, am așteptat cu nerăbdare, timp de câteva luni, să apară A Dangerous Method. Subiectul pare mai mult decât intrigant, nici nu are cum să fie altfel, atunci când apar în ecuație Sigmund Freud și Carl Gustav Jung, implicit metoda psihanalizei. Totuși, parcă n-a fost exact ceea ce trebuia să fie, dar asta nu înseamnă că mi-a displăcut filmul, ba din contră!

Acțiunea este plasată în anul 1904, atunci când schizofrenica Sabina Spielrein este internată la clinica din Elveția, Zürich sub grija doctorului Jung. Primele imagini cu momentele de isterie ale tinerei, urmate de prima întrevedere cu psihiatrul Jung, unde aceasta are un episod psihotic, m-au determinat, ca pentru câteva secunde, să mă gândesc să renunț la  vizionare și să-l reiau, poate altădată, dar nu am făcut-o!

Revenind la film, Jung se hotărăște să aplice, pentru prima dată, ideea terapeutică propusă de Freud, psihanaliza, în ședințele de terapie cu Sabina. În urma acestor discuții, în care doctorul se află în spatele acesteia, în ideea de a nu fi văzut în timpul ședințelor, pacienta relatează faptul că stările de umilință pe care le trăiește și la care a fost martoră în trecut, i-au provocat dezgust, dar în același timp și excitare, mărturisind că i-a plăcut și a fost excitată atunci când tatăl ei a bătut-o pentru prima dată, la vârsta de doar 4 ani! Cu timpul, cu ajutorul acestei terapii, starea Sabinei se ameliorează, ajungând chiar să-l asiste pe Jung la studiul științific de care se ocupă, având în vedere că aceasta își dorește să studieze medicina și să ajungă la rândul ei, psihiatru!

După 2 ani, are loc și întâlnirea dintre Jung și Freud, discipol și mentor – întrunire intelectuală care durează în jur de 13 ore. Mai urmează și alte întâlniri, vise relatate și descifrate. De asemenea, am urmărit cu mare interes corespondența acestora, secvențele respective reprezentând o incursiune într-un început de secol. Un secol care definește o lume, în care cuvintele așternute pe un pergament solemn se impregnează, până la destinație, într-un curs ireversibil al istoriei.

Între timp, Jung primește la clinica sa un alt pacient, trimis de Freud, pe doctorul Otto Gross, un geniu, dar haotic în același timp, un alt personaj capabil să aducă contribuții importante domeniului în care activează atât Freud, cât și Jung. Discuțiile dintre Jung și Otto, respectiv analiza pe care mai degrabă pacientul o face celui care ar trebui să-l tempereze, îl determină pe Jung să reflecteze asupra reprimărilor sexuale pe care și le-a impus, în ceea ce o privește pe Sabina, implicit asupra monogamiei. Acesta cedează, deși este căsătorit, mai ales că pacienta lui se și gândește intens la sexualitatea ei, conștientizând că boala de care suferă este de natură sexuală, aceste porniri întărind ideea obsesivă pe care o promovează Freud, cu privire la faptul că toate nevrozele se manifestă, în mod exclusiv, din motive și trăiri sexuale.

În cele din urmă, relațiile dintre aceste trei mari personalități trec prin diferite etape și ajung la o anumită finalitate, dar nu înainte de a contribui, fiecare dintre ele, la progresul psihanalizei. Prin urmare, merită văzut acest film, pe lângă subiectul pe care îl tratează, fiind și unul dintre filmele care oferă perspective vizuale poetice, cu imagini și costume care te absorb într-un trecut deja încheiat. Nu pot să nu-mi îndrept atenția către domnișoara Spielrein,și să remarc și de această dată, prestația lui Keira Knightley, într-un rol în care isteria se zbate să stăpânească atât mintea, cât și trupul, vulnerabil și predispus deformării.

Cât despre mențiunea mea de la început, mi-aș fi dorit să văd mai mult, aș fi vrut mai multe scene cu discuțiile contradictorii dintre Jung și Freud, mai multă profunzime și un Freud mai prezent, fără nici un dubiu! Cert este că, un asemenea subiect împarte oamenii în două categorii; cei care acordă importanță intelectualității și sunt interesați să asimileze orice idee, menită să declanșeze mecanisme, care au puterea de a ne dezrobi de non-valorile care se lipesc de noi… și restul! Ideal ar fi, ca măcar cei din prima categorie să se mențină într-o autosusținere care le va garanta un mod de a gândi, care-i va ține departe de eșafodul pe care vor ajunge ceilalți, cei condamnți la o mediocritate angoasantă!

Anunțuri
 
4 comentarii

Scris de pe 5 Iunie 2012 în Movies

 

Etichete: , , , , , ,

 
Life is Good

Să iubești, ca-ntr-o altă dimensiune a iubirii; veșnic însetat și doritor de linii... curbe, așezate liric... pe un sân sau pe o pleoapă...

Andrei Lasc

Om între oameni.

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.