RSS

Arhive pe etichete: sine

Între două șine…

De fiecare dată când ridic de jos o piatră și o arunc, departe de mine, cât mai departe… încerc cumva să arunc toate îndoielile și temerile din mine. Piatră cu piatră! Uneori se lovesc de șine și ricoșează, ies din plan, dispar cu totul! Alteori, se întâmplă să le privesc mult timp înainte de a le arunca… vreau să scap de ele, dar nu înainte de a înțelege exact de ce nu le mai vreau! Niciodată nu am știut de ce vin mereu în acest loc, atât de pustiu! Doar eu și trenul, pietrele și șinele… praful! Niciodată nu am înțeles de ce nu mă sperie acel zgomot care-mi cutremură fiecare gând și emoție, zgomotul care, odată cu trenul care trece pe lângă mine, ar putea să mă tragă după el! Probabil m-aș lăsa purtată, astfel, spre noi culmi, dar parcă nu este momentul… trenul nu are viteza necesară, ori cerul e prea întunecat și nimeni nu mi-ar putea veghea drumul!

Oricum, mai aștept, doar pot să stau aici cât vreau… pot să decid în ce direcție vreau să mă duc, pot să încep să alerg pe șine, să sar de pe o șină pe alta, să dansez până când vine următorul tren sau pur și simplu, până mă voi prăbuși… să închid ochii și să simt, ceea ce nu se poate simți decât atunci când aștepti un tren care nu știi de unde vine, nu știi câte locuri are, cine îl conduce și mai ales, dacă e trenul tău! Singura certitudine este că va veni un tren în fiecare zi, la ore diferite! Poate voi fi cu spatele, poate o să cad… poate îl voi privi în timp ce se îndreaptă spre mine, poate voi reuși să mă feresc…

De multe ori ajung prea târziu! Mă uit în toate direcțiile, dar știu că l-am pierdut, e prea multă tăcere… În astfel de zile, ignor pietrele și încep să mă plimb, pierdută, în timp ce șinele se estompează! Nu aștept nimic, iar singurătatea mă obligă să-mi reclădesc în minte viața! Să-mi regândesc alegerile și viitoarele opțiuni! Am nevoie de astfel de zile, de acestă liniște care parcă mă vrea și ea! Simt asta, și astfel, totul devine mai… intim! Eu și tăcerea… golul care se joacă cu mine și pune stăpânire pe fiecare articulație, venă, încheietură! Doar în astfel de momente îmi permit, uneori, să plâng, în timp ce străbat distanțe care mă ajută să-mi uit eșecurile, care-mi iartă greșelile! E un drum obositor, dar necesar, și nu mă pot opri până nu ajung la un echilibru, care să mă determine să vreau să încerc și ziua următoare, să prind trenul următor. Poate urmează al meu! Poate ajung la timp! Poate mâine voi ști exact în ce loc să-l aștept!

… dar zilele trec și se pare că îl tot pierd! E aceeași tăcere care începe să mă neliniștească, iar această incertitudine mă sufocă, mai ceva ca praful care, purtat de vânt, îmi maschează panica! M-am săturat să tot aștept… până și ecartamentul pare schimbat, iar pietrele își modifică constant forma, se erodează, îmbătrânesc… le disprețuiesc! Nu mai vreau să rămân înțepenită și să mă întreb de ce doare să trăiesc! Nu mai vreau să mă mulțumesc cu faptul că am impresia că nu am curajul să mă plasez într-un context mai fericit, pe care-l merit și care mi-a lipsit atâta timp! Sunt hotărâtă și vreau să pornesc în căutarea trenului meu, care poate a plecat deja… să-l ajung și să-mi găsesc locul, comod, lângă geamul care îmi arată cu adevărat viața!

Prin urmare, pur și simplu, aleg o direcție și pornesc; fără să mă împiedic, fără să privesc înapoi, fără să încetinesc pasul, … spre ceva ce am nevoie… și mă strigă! Îmi aud pașii gonind și las în urmă pereții tunelurilor prin care trec, cerul posomorât și acea apăsare! Mă desprind de un trecut și mă lipesc, mai strâns, de un nou început!

Dar, deși aveam impresia că am ales direcția corectă, aud, totuși, un sunet și observ trenul care se îndreaptă spre mine! Vine din față și eu rămân pironită… îl privesc, dar nu mă pot mișca și nu înțeleg ce mi se întâmplă! Mă regăseam, pe acest drum, pe mine însămi, și descoperisem în mine o putere pe care nu știam că o am… dar măcar dacă aș fi apucat-o în direcția care trebuia… Acum sunt din nou vulnerabilă, am riscat totul, iar trenul se apropie cu o furie de neiertat! Mulți sunt cei care îmi urmează calea, pentru că nu sunt singura care a aștepat prea mult să pornească la drum, dar poate ei pot sări în acest tren, măcar unii dintre ei! Eu pot doar să cred cu tărie că, voi depăși, și acest obstacol, chiar dacă va fi unul mai dureros, chiar dacă impactul trenului cu sufletul meu mă va doborî! Deși se apropie cu repeziciune, încă mai este timp… pentru ce? Tot pentru mine, pentru a mă putea pregăti! Pentru a mă gândi deja la modul în care mă voi ridica, și de această dată, voi porni în direcția opusă! Voi trece din nou prin acele tuneluri ai căror pereți ar fi vrut să-mi șoptească să mă întorc din drum, să-mi blocheze calea, să mă salveze!

Nu regret că s-a întâmplat așa! Până adineauri, așteptam pe același peron, în aceeași gară, cu aceleași convingeri, iar de riscat, întotdeauna am riscat prea puțin! De această dată, am ales să mă îndepărtez de șinele care mă încorsetau și mă hipnotizau în același timp, nerealizând în mod clar ceea ce ar fi trebuit să fac și cum să acționez! Dar acum mă simt liberă să pornesc pe drumul meu, să-mi construiesc propriile șine, printre pietre zâmbitoare!

Acest articol face parte din ediția 34 Blog Power, iar Liviu este cel care a propus tema pentru această săptămână:

„Nu o să-ți dai seama niciodată în ce parte s-a dus trenul doar uitându-te la şine.”

  • îți ghidezi calea în viață în funcție de ceea ce simți, ce știi, ce ai învățat, îți place riscul?
  • să presupunem că esti obligat să alegi, să indici direcția în care a plecat trenul, mergând pe șine în acea direcție; vei avea curajul să riști sau vei lăsa pe altul în locul tău?
  • să presupunem că ai greșit direcția iar trenul vine spre tine… ce faci, știind că în spatele tău sunt alții ce ți-au urmat calea?

Celelalte articole participanete sunt:

Un tren spre nicăieri

Trenul

Montagne Russe

Treul care se numește viață

Trenul vieții

Sursa foto

Anunțuri
 
20 comentarii

Scris de pe 10 August 2012 în Thoughts

 

Etichete: , , , , ,

 
Life is Good

Să iubești, ca-ntr-o altă dimensiune a iubirii; veșnic însetat și doritor de linii... curbe, așezate liric... pe un sân sau pe o pleoapă...

Andrei Lasc

Om între oameni.

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.